Folosim cookie-uri proprii cât și plasate de terți pentru a îmbunătăți experiența de navigare a tuturor vizitatorilor precum și pentru a măsura eficiența acestui website.
16martie2018

Povestea butucului

Povestea butucului

Mulți dintre voi poate se întreabă de ce, odată cu rebrandingul, am ales ca identitate vizuală un butuc. La prima vedere ați putea zice că nu are prea mare legătură cu domeniul nostru de activitate. Cu toate acestea, noi credem că acest logo ne reprezintă de minune. 

Iar ca să ne înțelegeți mai bine de ce facem această afirmație, vă vom spune povestea butucului. De fapt, povestea afacerii noastre.

Totul începe cu Ștefan Moldovan din Sânnicoară, patriarhul familiei noastre și stăpânul unui meșteșug dobândit pe vremea când meseriile se învățau din tată în fiu. Talentat în ale carmangeriei și foarte pasionat de ce făcea, în anii ’80 a ajuns să fie cunoscut drept unul dintre cei mai pricepuți măcelari și preparatori de carne din Cluj. Pe atunci era angajat al unității militare din Someșeni și acolo pusese la punct un mic atelier de producție de carne. În acel atelier prepara de toate: mici, cârnați, salam de vară și multe alte bunătăți după rețete proprii sau adunate de prin Sânnicoară.

Vremurile erau dificile, dar produsele lui reușeau totuși să treacă porțile unității militare, așa că clujenii cartierelor din apropiere știau că Moldovan făcea cel mai bun salam de vară. Cum așchia nu sare departe de trunchi, Cosmin, fiul lui, a ales să-i calce pe urme. Nu s-a mulțumit doar să deprindă meșteșugul în familie, ci a urmat și cursurile Liceului de Industrie Alimentară (astăzi Colegiul Tehnic ‘’Raluca Ripan’’) pentru a aprofunda cele învățate acasă.

În ’94, odată cu valul restructurărilor, atelierul din Someșeni s-a închis, iar familia Moldovan s-a aflat în fața unei provocări: „Ce facem de acum înainte?’’. Iar răspunsul i-a găsit adunați în fața unui butuc.

Era într-o sâmbătă, ziua în care bărbații Moldovan obișnuiau să taie lemne pentru toată săptămâna care urma. Acela era, de altfel, și momentul în care reușeau să discute mai mult între ei. În timp ce crăpau lemnele de foc, au căzut de acord să își facă în curtea casei din Sânnicoară o carmangerie mică, așa cum era cea de la unitatea militară din Someșeni. Primul pas a fost să transforme bucătăria de vară și garajul din curte în atelier. Au vândut apoi apartamentul primit de Ștefan Moldovan de la Armată și, cu banii câștigați (1.300 lei), au cumpărat utilaje.  

Investind în transformarea dependințelor și în utilaje, au rămas însă fără bani de marfă. Ca urmare, Cosmin Moldovan a trebuit să se angajeze în oraș, „la privat’’. Domnul Briceag, căci acesta era numele angajatorului, a fost atât de impresionat de îndemânarea şi de meşteşugul de care dădea dovadă tânărul din Sânnicoară încât, atunci când i-a auzit planurile şi impasul în care se găseşte, a decis să îl împrumute cu bani. Condiţia era să-i dea lui toată marfa pe care o obţineau în micul atelier de carmangerie din curtea casei. A vrut chiar ca să devină asociatul celor doi Moldovan, dar aceştia au preferat să-şi croiască singuri drumul şi să aibă mai mulţi clienţi, nu doar unul. 

Așa a început povestea carmangeriei noastre. Înțelegeți acum de ce punem butucul la loc de cinste? :)