Folosim cookie-uri proprii cât și plasate de terți pentru a îmbunătăți experiența de navigare a tuturor vizitatorilor precum și pentru a măsura eficiența acestui website.
Înapoi

Fabrica Dezmir

Fabrica de la Dezmir are 840 mp și este destinată preparării, ambalării și depozitării produselor din carne de porc, pui și vită (mici, hamburgeri, marinate, frigărui, cârnăciori etc.). Procesul tehnologic este asigurat de sisteme automatizate performante (mașini de malaxat, ambalat, porționat și tocat carnea), angajaților revenindu-le rolul de a supraveghea parametrii tehnici ai procesului de fabricație și calitatea produselor. Capacitatea de producție este de 20 tone pe săptămână de carne preparată (pastă de mici, hamburgeri) și 8 tone pe săptămână de carne tranșată pentru ambalare, fabrica oferind o capacitate de depozitare a materiilor prime și a produselor ambalate pentru livrare de 16 tone pe zi.

Dorința familiei Moldovan este ca unitatea de la Dezmir să fie unul dintre pilonii de bază în implicarea companiei în revitalizarea școlilor profesionale și de meserii. Astfel, în cooperare cu autoritățile locale, școlile și colegiile profesionale, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și alți agenți economici, aici se va organiza un centru de învățământ profesional dual pentru tineri, cu specializare în industria alimentară.